Supraviețuind primei zile de grădiniță. Un pas inainte, doi inapoi …spre grădiniță
.Fiecare inceput “nou” gradinita
Grădinița este primul pas in lume pentru micuții noștri, dar pentru noi este un fel de absolvire a perioadei de bebelușeală. M-am simțit ca intr-un roller-coaster, cu emoții, nervoasă, emoționată, fericită și puțin tristă – toate în același timp. Eram mai degrabă îngrijorată de necunoscutul de care se va lovi.
A fost un adevărat capitol nou pentru familia noastră. Din moment ce Stefan este cel mare și practic fiecare inceput “nou” a fost stabilit cu el.Parca numai ieri il așezam in cărucior și căutam suzeta și acum mă intreb “Cum am ajuns atât de repede aici ?!”
Mamă, vreau să faci o pauză și să incerci să iți amintești tot, pentru că de acum inainte timpul o va lua parcă la fugă. Imi amintesc cu primul băiat, când l-am inscris la gradiniță, am simțit cum brusc parcă am grăbit pasul. Imi amintesc și acum entuziasmul lui că incepe gradinița. Ghiozdan nou pentru „grădi”, cu personaje din desene animate, penar, carioci și creioane. Am spus personaje? Da …, păi dacă se putea să avem câte unul pentru ficare zi a săptămânii.
Grădinița pe cât de simpatică pe atât de provocatoare și de scurtă
Să fie și Cars, acesta imi place și mie, să fie și Mickey și Spider Man și toate personajele daca se poate. Si până la urmă cu greu ne-am hotărât, cam dupa vreo oră! Dar treaba asta cu cumpărăturile inainte de gradiniță este ca un fel de ritual și chiar dacă durează, merită distracția. Până la urmă am cumpărat și ghiozdan cu Spider Man…și penar cu Mickey … și …. pentru că la grădiniță se dă și vacanță .. am luat și un troller cu Cars.
Apoi a urmat o lună cu plânsete, prima serbare, prima poezie, prima petrecere, primul bal mascat, primele cuvinte urâte…. și toate „primele” pe care aș vrea să nu le uit s-au risipit parcă intr-o secundă. Au urmat și alte serbări, alte petreceri și alte ghiozdane și toate au avut farmecul lor. Perioada cu grădinița a fost pe cât de simpatică pe atât de provocatoare și de scurtă.
Inceputul acesta poate fi greu
Stiu că poate începutul acesta poate fi greu „sufletește” pentru multe mame și chiar tați. Cunosc ingrijorarea și poate chiar teama … și de ce nu, tristețea din ochii multor mame când își lasă copiii la ușa grădiniței. Am văzut mai multe mămici plecând cu lacrimi care se strecurau pe obraji pentru că este foarte greu să iți lași copilul plângând, dar, dacă nu o faci cu hotărâre, va ajunge să profite de această slăbiciune.
Bine … mai in glumă mai in serios, după ce a terminat cu plânsul că nu mai era de actualitate, al meu a inceput cu „treaba mare”… in fiecare zi la gradiniță, exact când eram pe punctul de plecare și mă grăbeam la locul de muncă. Serios… in fiecare zi .. mai putin in weekend. Incepusem sa ne obisnuim cu acest ritual si adevarul este ca nici nu mai știu exact când s-a oprit să mai facă acest lucru.
Un pas mic intr-o lume mare
Of da…și mai este problema cu pachețelul la grădiniță … a fost greu! Apoi am ajuns la o înțelegere… cumva….și am luat și vreo două cutii pentru pachețele și o sticluță de apă. Apropo … vă recomand o cutie pentru pachețel eu am luat una cu personaje din Cars si o mai foloseste și acum. Da … baieții se maturizează mai greu .
Până la urmă, cel mai bun sfat pentru toate mamele care se pregătesc de gradiniță, este să se bucure de fiecare moment. Incercați să vă adaptați la tot „noul” ce va veni și implicați-vă cât de mult puteți! Mă uit la fiul meu care are 10 ani acum și nu știu cum a trecut timpul asa de repede!
Gradinița este un moment extrem de inocent. Gradinița nu este „școală”, este doar un pas mic intr-o lume mare. Nu este vorba doar de învățarea literelor sau numerelor, ci de a descoperi și interacționa unul cu celălalt. Școala va fi mai diferita și mult mai dură pe măsură ce trece timpul.
Cu drag,
Toate produsele iubite de cei mici le gasesti aici