Nu ma lasa sa uit!
Nu ma lasa sa uit cum e sa fi inocent!
Lasa-ma sa ma cuibaresc in fericire.! 
Iata-ma aici stau, între ei, juniorul in stânga și bebelusul in dreapta mea. Copiii nu adorm foarte repede, dar dupa ce reusesc, visează liniștiti la lucruri din lumea celor mici. Iti mai amintesti? Dacă ascult îndeaproape, pot auzi respirațiile lor constante și moi. Si văd cum micile lor piepturi se ridică și cad aproape la unison. Copilarie inocenta, atat de dulce si scurta!
În acest moment liniștit, ma rog: Nu mă lăsa să uit!
Nu mă lăsa să uit cum părul frumos și matasos de copil imi gadila vârful nasului în timp ce eu imi strecor capul în obrajorii pufosi. Aici intre ei, este miros de lapte, săpun și pudra de bebeluși, chiar dacă nu am pus pudră pe ei. Au un miros de dragoste și speranța și un fel de ingredient magic si misterios pe care numai copiii îl posedă. 
Nu mă lăsa să uit de blândețea acelor mânute moi, pufoase și calde. Micile mâini care mă cuprind ca și cum eu sunt tot ce au nevoie.
Nu mă lăsa să uit de superputerile mele. Puterea mea de a săruta si trece, de a îmbrățișa pentru a face lacrimile sa treaca, de a alunga un vis urât. Puterea mea de a ști exact ce are nevoie, chiar daca nu imi spune.
Nu ma lasa sa uit ochii mari, plini de curiozitate cand imi fac cate o surpriza. Se vede emotia si nerabdarea care asteapta sa se bucure.
Nu mă lăsa să uit sunetul tropaitului micilor picioruse atunci cand se joaca. Finetea lor atunci cand le fac masaj. Parca vad cum cresc si simt cum se indeparteaza.
Nu mă lăsa să uit cum se potrivește perfect pe curba șoldului meu. Ca și cum ar fi fost proiectată doar pentru ei.
Nu mă lăsa să uit modul în care pronunță anumite cuvinte în felul lor. Vocea aceea simpatica de copil. Cuvinte secrete pe care uneori numai eu le stiu. Imi amintesc cum striga Stefan dupa musca “muzas” lui isi punea “Titam”. Iar Radu parca a inventat o noua limba. Pe fratele lui il striga “Fisi” iaurtul e “iauiau” . 
Nu mă lăsa să uit cum totul pare să strălucească când ii vad jucandu-se, în timp ce se rostogolesc unul cu celălalt, chicotesc și rad, iar eu îi urmăresc, gandindu-ma ce norocoasa pot fi pentru ca sunt ai mei.
Toata nebunia si inocenta lor fac sa imi doresc sa ramana mereu mici. Insa timpul nu e la ordinele mele. Așa că, profit si ii strang in brate mai mult să le simt mirosul magic. Si să-i țin puțin mai strâns, pentru că cine știe cât de repede va trece această dulce dulce inocenta.
Te rog… nu ma lasa sa uit!
